..for it might come true. Discutam cu o persoana foarte draga mie, care imi spunea ca e indeajuns sa iti doresti un lucru indeajuns de mult si se va intampla. Nu sunt persoana care sa creada prea mult in chestii spirituale…Dar am stat putin si am analizat trecutul apropiat. Prea multe coincidente? Poate. Sau poate chiar are dreptate respectiva persoana. Nu cred in destin. N-o sa cred niciodata. In schimb, cred in karma. Cred ca tot ceea am facut/facem/vom face genereaza un efect de aceeasi natura cu fapta. Un fel de…roata se intoarce,daca vreti, insa la un nivel spiritual si mult mai profund. La un moment dat, mi-am dorit mult sa ma indragostesc. Sa iubesc de fapt. Insa nu la modul acela foarte accesibil. Ci la modul platonic. Binenteles, si cu activitatile fizice aferente, dar in primul rand mi-am dorit trairile spirituale, comunicarea aia perfecta,mutuala, fara cuvinte.
Si mi-am dorit atat de intens incat, eventual, s-a intamplat. Experienta de care am avut parte mi-a dat peste cap tot ceea ce credeam pana acum, toata ratiunea si tot modul meu de a vedea lucrurile pur fizic. E o senzatie nemaiintalnita de mine. Si toate experientele mele anterioare, toate emotiile si sentimentele traite in cei 20 de ani ai mei, adunate la un loc, nu fac nici cat 1% din ceea ce am trait acum. Indescriptibil si … complet. E exact senzatia de implinire absoluta, cand nu mai conteaza detaliile de timp si spatiu.
Nu cred ( sau cel putin…nu credeam ) in suflete pereche prea mult. Insa o conexiune atat de puternica, si o regasire atat de profunda in cineva n-am mai experimentat. ( si eu nu sunt genul care se da inapoi de la experimentare…si ocazii au fost destule ).
Si toata chestia asta mi-a aratat noi perspective si m-a facut sa am cu totul alte asteptari de la viata si de la oamenii din jurul meu.
) )